Cum e sa mergi prima si ultima oara la aerobic

Exista un moment in viata in care constati ca nu mai faci miscare aproape deloc, existand o buna probabilitate sa faci chiar fotosinteza din cauza starii avansate de legumizare si atunci te hotarasti ca ar fi bine sa mergi la sala.

La fel am facut si eu.

Doar ca mie mi se pare foarte plictisitor si cumva inutil, avand in vedere constitutia mea desirata sa “trag de fiare”. Nu stiu daca ati observat dar presupune sa ridici niste greutati, fie o haltera, fie niste gantere, in mod repetitiv, vreme de cateva serii. Ii respect pe baietii aceia la care ceafa si spatele par sa reprezinte aceeasi parte a corpului si care ridica si coboara greutati de mama focului, dar pentru mine asta nu e o optiune.

Asa ca m-am  uitat pe lista de sesiuni de antrenament a salii la care m-am abonat si mi-a atras atentia ceva care se numeste “strenghth cardio”. Scria acolo ca exericitiile sunt facute pe muzica. Imi si imaginam remarcile incurajatoare ale prietenilor: “Aaaa, adica vrei sa mergi la aerobic? Stii ca e pentru domisoare, nu?” sau “Stii ca o data cu obieciurile se schimba si preferintele? Ai grija!”

Asa ca o intreb pe domnisoara de la receptie daca la acest antrenament vin de obicei si barbati. Imi zice ca da. Cativa.

Intru in sala. Eram 3 barbati si 10-12 femei. OK, era de asteptat.

Antrenoarea era femeie in principiu dar avea musculatura abdomenului si a bratelor mult mai conturata decat a majoritatii prietenilor mei. Ajunsa in fata salii, ne spune metodic: “Antrenamentul acesta e destul de solicitant. Sunt momente in care vom face efort la un nivel foarte intens. Este posbil ca acelora dintre voi care nu au antrenament sa le vina sa vomite sau sa simta ca nu mai pot respira, ca se sufoca.”

Ma gandeam: “E un inceput bun! Unde Dumnezeului am nimerit? Scoala militara pentru slabit?”

Instructoarea continua: “Daca va vine sa vomati, nu va speriati si nu va opriti, e normal! Reduceti ritmul, respirati, beti apa dar nu va opriti. Daca intr-adevar simtiti ca vi se face rau, ca ametiti si nu mai puteti continua, opriti-va si asezati-va. Cei care vin prima sau a doua oara, incercati sa lucrati in ritmul grupei, nu exagerati dar nu va opriti! Respirati, beti apa!”

“Bun. Am inteles. Daca simt ca-mi crapa inima, ma opresc, totusi. Dar doar atunci! Daca e vorba doar de voma sau sufocare, reduc ritmul! Ok.”

Brusc incepe muzica. Si cu ea, miscarile de aerobic. Care nu sunt tocmai potrivite pentru un barbat … “Poate ca prietenii mei au dreptate. Femeile si barbatii se antreneaza diferit. Poate ca nu e bine sa fac antrenamente in tabara cealalta!” imi zic.

N-apuc sa-mi termin gandul ca aud vocea puternicei antrenoare:

“Domnu, fundul catre innapoi, picioarele departate, genunchii usor flexati.”

Desi ma ascunsesem in ultimul rand din spatele salii, pentru a evita orice incident de acest fel, nu am scapat de ce mi-a fost teama. Cateva dintre domnisoarele din sala sa intorc spre mine sa vada cine este atat de incompetent incat are dificultati si cu postura.

Antrenoarea striga cat o tin plamanii:

“Domnu’ fundul catre innapoi! … Mai pe romaneste, trageti fundul in spate! Ati inteles? Asa! 1,2,3! Fundul in spate ”

Asa a inceput iadul pe pamant! Apocalipsa! Stiu ca in Biblie se vorbeste de 4 cavaleri si nu de o sala de sport, dar … Au urmat niste topaieli infernale, ridicari frenetice de genunchi la piept, genuflexiuni graduale cu bara cu greutati tinuta pe ceafa, serii de flotari diabolice. Totul pe numaratoarea aceea diavoleasca: “Si, unu, doi, trei, patru … unu, doi, trei, patru … unu, doi, trei, patru”

“Cred ca a venit momentul sa vomit, sa ma sufoc sau sa ma prabusesc.” imi zic. “Nu-mi dau seama pe care s-o aleg! Cred ca as prefera sa ma prabusesc, totusi!” Asta pentru ca simteam ca o sa-mi explodeze genunchii de la zecile de genuflexiuni blestemate. Doar ca ma uit in jur si toate domnisoarele topaiau de mama focului, ca si cum exercitiile ar fi floare la ureche. O disciplina perfecta! Parca eram la repetitiile pentru paradele din Coreea de Nord. Exact ce-mi doream!

“Nu pot sa fiu singurul care se pravaleste acum. As atrage atentia. O sa zica: Uite-l si pe lesinatul asta. Mai bine fac exrcitiile prost. Fac doar o parte din miscari dar raman cu mandria masculina intacta.

“Chiar si asa, nu prea mai pot sa respir cum trebuie! … Poate ma prapadesc naibii pe aici! Ii si vad pe aia de la ProTV ca dau la Stiri: Un tanar slabanog n-a facut fata antrenamentului de aerobic de la una de salile de sport din capitala. Se pare ca era cel mai neputincios din grupa, chiar daca grupa era in majoritate formata din femei! NU! Asa ceva nu se poate!”

Totusi salvarea vine tocmai de la versiunea feminina a lui Rambo. Antrenoarea ne cere sa ne intindem pe spate si sa facem niste exercitii cu bara cu greutati.

“Bun, daca stau pe spate, o sa pot sa ma odihnesc putin, macar o sa-mi odihnesc genunchii.”

Nu pot sa nu ma ingrijorez totusi cand vad cateva domnisoare care isi pun greutati de cate 5 kg in fiecare parte a barii.  “In ce domeniu or fi lucrand oare? De ce ar vrea o femeie sa ridice 10 kg? Ce inseamna asta?”

Urmeaza serii nesfarsite (care au durat vreo 20 de minute) de ridicari si coborari graduale ale halterei, timp in care simteam ca o sa-mi pleseneasca una din venele de la tampla. Cel putin una.

“Cine o fi inventat exercitiile astea graduale? De ce ne-o fi placand noua oamenilor sa complicam lucrurile?” Sunt niste intrebari la care nici acum nu mi-am raspuns.

Vocea ne cere sa ne ridicam.

“Asta da provocare. Daca pana acum nu-mi simteam genunchii, acum nu-mi mai simt nici bratele. De fapt, simt ca incep usor-usor sa-mi parasesc corpul. Cred ca o sa incerc sa ma tin de dulapul asta din spate. E mai sigur asa.

Ce bine e sa faci miscare!!!”

Etichete: aerobic, antrenament, bara, barbati, femei, protv, sala