Imi imaginam cum rezultatele analizelor vor indica faptul ca sunt infestat cu un virus nemaintalnit de oamenii de stiinta pana in prezent si, fie voi deveni cobai intr-un experiment militar, fie subiect de prima pagina al tabloidelor. Parca si vad titlul: „O simpla tuse ascundea monstrul. Virusul gigant!”.

Zilele au trecut greu dar in cele din urma s-a facut marti, ziua decisiva, ziua verdictului … posibil … Ziua Virusului.

Am plecat devreme de acasa, fiindca nu mai aveam rabdare, astfel ca am ajuns la policlinca cu 20 de minute in avans.

Ora 9 fara 20.

20 de minute pana la 9.

20 de minute pana la aflarea sentintei.

Imi apare in minte un alt posibil titlu de tabloid: „Va place friptura de vita? Atentie! Virusul argentinian va baga-n groapa!” si chiar un inceput de articol: „Un tanar roman care a calatorit in urma cu 3 ani in Argentina ducea o existenta linistita in Bucuresti pana cand medicii i-au depistat un soi de monstru stomacal. Precizam ca totul a inceput cu o tuse.”

Imi spun: „Gata! Revino-ti! Priveste lucrurile mai optimist! Poate e un virus obisnuit, banal. Un virus despre care medicii au toate informatiile si pentru care exista un tratament eficient, simplu, fara complicatii. Poate ca e unul din multii virusi masacrati si transformati in istorie de medicina moderna. De ce n-ar sta lucrurile asa?”

Vocea asistentei ma aduce la realitate:

- Domnul B? Sunteti aici? Veniti va rog sa ridicati rezultatele.

Ma indrept spre receptie si asistenta imi spune:

- Buna dimineata! Un buletin o sa va rog. Aveti aici in plic rezultatele analizelor. Doamna doctor va poate vedea in 20, maxim 30 de minute, pentru interpretare.

- Am crezut ca ma va vedea acum, biigui eu, in vreme ce-mi spun:

”Ce inseamna asta? Ma lasa aici ca pe un caine sa-mi citesc singur rezultatele timp de 30 minute, sa nu inteleg nimic din ele si sa ma dau de ceasul mortii! E inadmisibil! E ca si cum ai lasa un sinucigas sa-si examineze timp de 30 minute funia … Totusi, nu pot sa astept jumatate de ora fara sa deschid plicul”

Deschid plicul cu gesturi grabite si parcurg rezultatele cu frenezie:

„Buletin de analize … Domnul B … Cezar … Examen Virusologic …

Exudat nazal … Exudat faringian … Sac conjunctival …

(Asa, In fine)  Rezultate:

Vad in fata ochilor o lista interminabila. „Ce Dumnezeului? Mi-a facut analizele pentru toti virusii descoperiti in ultimii 100 de ani?”

- Adenovirus – Ag. de grup – NEGATIV

- Virus Respirator Sinicital – NEGATIV

- Virus Influentza tip A – NEGATIV

- Virus Influentza tip B – NEGATIV

- Virus ParaInfluentza tip 1 – NEGATIV

Ma opresc o clipa si ma intreb care dracu e diferenta intre Influentza si Parainfluentza? Cred ca asta cu Para e mai nasol!

Reiau.

- Virus ParaInfluentza tip 2 – NEGATIV

- Virus ParaInfluentza tip 3 – NEGATIV

- Element alergen – POZITIV

Si privirea imi ramane blocata pe element alergen – POZITIV!

Stiam eu ca or sa fie probleme! Era prea frumos sa nu am nimic!… Sperante zadarnice! Dar ce naiba inseamna Element alergen? Alergen la ce? De ce eu? De ce mie? Atat de tanar! …

Trec la a doua pagina si ma inspaimant. O noua lista!

- Streptococcus grupa A – ABSENT

- Streptococcus grupa C – ABSENT

- Streptococcus grupa G – ABSENT

- Staphylococcus aureus – ABSENT

“De ultimul am mai auzit in stirile despre spitalele romanesti.”

- Fungi – ABSENT

„A naibii doamna doctor, nu s-a lasat pana nu m-a verificat. Ce s-o fi asteptat?”

- Archanobacterium haemolyticum – ABSENT

„Bine ca e absent! Ar-cha-no-bacterium suna mult mai nasol ca Streptococcus!

Si ce dracu inseamna haemolyticum?

Virusii, bacteriile, ciupercile ar trebui sa aiba denumiri in engleza si traduceri in toate limbile nationale! Din latina, pacientul nu intelege nimic! Nu e el cel care sufera pana la urma? El ar trebui sa poata intelege in primul rand, nu medicul, zic eu!

Archanobacterium haemolyticum s-ar putea numi „Strange nasty blood sucking bacteria” si Streptococcus:  „Spherical violet diabolical bacteria”. In felul asta, cand pacientul se intoarce acasa si e intrebat de familie ce i-a spus medicul, ar putea raspunde in loc de Archanobacterium haemolyticum – care e oricum imposibil de pronuntat si din care nimeni nu intelege o iota – „Mi-a zis ca am o bacterie sugatoare de sange, ciudata si neplacuta!”

Aud vocea asistentei:

- Doamna doctor va asteapta, domnule B.!

- Multumesc, mormai ei si urc scarile in vreme ce in minte imi suna: „Element alergen … Element alergen … alergen … element …

La fel am facut si eu.

Doar ca mie mi se pare foarte plictisitor si cumva inutil, avand in vedere constitutia mea desirata sa “trag de fiare”. Nu stiu daca ati observat dar presupune sa ridici niste greutati, fie o haltera, fie niste gantere, in mod repetitiv, vreme de cateva serii. Ii respect pe baietii aceia la care ceafa si spatele par sa reprezinte aceeasi parte a corpului si care ridica si coboara greutati de mama focului, dar pentru mine asta nu e o optiune.

Asa ca m-am  uitat pe lista de sesiuni de antrenament a salii la care m-am abonat si mi-a atras atentia ceva care se numeste “strenghth cardio”. Scria acolo ca exericitiile sunt facute pe muzica. Imi si imaginam remarcile incurajatoare ale prietenilor: “Aaaa, adica vrei sa mergi la aerobic? Stii ca e pentru domisoare, nu?” sau “Stii ca o data cu obieciurile se schimba si preferintele? Ai grija!”

Asa ca o intreb pe domnisoara de la receptie daca la acest antrenament vin de obicei si barbati. Imi zice ca da. Cativa.

Intru in sala. Eram 3 barbati si 10-12 femei. OK, era de asteptat.

Antrenoarea era femeie in principiu dar avea musculatura abdomenului si a bratelor mult mai conturata decat a majoritatii prietenilor mei. Ajunsa in fata salii, ne spune metodic: “Antrenamentul acesta e destul de solicitant. Sunt momente in care vom face efort la un nivel foarte intens. Este posbil ca acelora dintre voi care nu au antrenament sa le vina sa vomite sau sa simta ca nu mai pot respira, ca se sufoca.”

Ma gandeam: “E un inceput bun! Unde Dumnezeului am nimerit? Scoala militara pentru slabit?”

Instructoarea continua: “Daca va vine sa vomati, nu va speriati si nu va opriti, e normal! Reduceti ritmul, respirati, beti apa dar nu va opriti. Daca intr-adevar simtiti ca vi se face rau, ca ametiti si nu mai puteti continua, opriti-va si asezati-va. Cei care vin prima sau a doua oara, incercati sa lucrati in ritmul grupei, nu exagerati dar nu va opriti! Respirati, beti apa!”

“Bun. Am inteles. Daca simt ca-mi crapa inima, ma opresc, totusi. Dar doar atunci! Daca e vorba doar de voma sau sufocare, reduc ritmul! Ok.”

Brusc incepe muzica. Si cu ea, miscarile de aerobic. Care nu sunt tocmai potrivite pentru un barbat … “Poate ca prietenii mei au dreptate. Femeile si barbatii se antreneaza diferit. Poate ca nu e bine sa fac antrenamente in tabara cealalta!” imi zic.

N-apuc sa-mi termin gandul ca aud vocea puternicei antrenoare:

“Domnu, fundul catre innapoi, picioarele departate, genunchii usor flexati.”

Desi ma ascunsesem in ultimul rand din spatele salii, pentru a evita orice incident de acest fel, nu am scapat de ce mi-a fost teama. Cateva dintre domnisoarele din sala sa intorc spre mine sa vada cine este atat de incompetent incat are dificultati si cu postura.

Antrenoarea striga cat o tin plamanii:

“Domnu’ fundul catre innapoi! … Mai pe romaneste, trageti fundul in spate! Ati inteles? Asa! 1,2,3! Fundul in spate ”

Asa a inceput iadul pe pamant! Apocalipsa! Stiu ca in Biblie se vorbeste de 4 cavaleri si nu de o sala de sport, dar … Au urmat niste topaieli infernale, ridicari frenetice de genunchi la piept, genuflexiuni graduale cu bara cu greutati tinuta pe ceafa, serii de flotari diabolice. Totul pe numaratoarea aceea diavoleasca: “Si, unu, doi, trei, patru … unu, doi, trei, patru … unu, doi, trei, patru”

“Cred ca a venit momentul sa vomit, sa ma sufoc sau sa ma prabusesc.” imi zic. “Nu-mi dau seama pe care s-o aleg! Cred ca as prefera sa ma prabusesc, totusi!” Asta pentru ca simteam ca o sa-mi explodeze genunchii de la zecile de genuflexiuni blestemate. Doar ca ma uit in jur si toate domnisoarele topaiau de mama focului, ca si cum exercitiile ar fi floare la ureche. O disciplina perfecta! Parca eram la repetitiile pentru paradele din Coreea de Nord. Exact ce-mi doream!

“Nu pot sa fiu singurul care se pravaleste acum. As atrage atentia. O sa zica: Uite-l si pe lesinatul asta. Mai bine fac exrcitiile prost. Fac doar o parte din miscari dar raman cu mandria masculina intacta.

“Chiar si asa, nu prea mai pot sa respir cum trebuie! … Poate ma prapadesc naibii pe aici! Ii si vad pe aia de la ProTV ca dau la Stiri: Un tanar slabanog n-a facut fata antrenamentului de aerobic de la una de salile de sport din capitala. Se pare ca era cel mai neputincios din grupa, chiar daca grupa era in majoritate formata din femei! NU! Asa ceva nu se poate!”

Totusi salvarea vine tocmai de la versiunea feminina a lui Rambo. Antrenoarea ne cere sa ne intindem pe spate si sa facem niste exercitii cu bara cu greutati.

“Bun, daca stau pe spate, o sa pot sa ma odihnesc putin, macar o sa-mi odihnesc genunchii.”

Nu pot sa nu ma ingrijorez totusi cand vad cateva domnisoare care isi pun greutati de cate 5 kg in fiecare parte a barii.  “In ce domeniu or fi lucrand oare? De ce ar vrea o femeie sa ridice 10 kg? Ce inseamna asta?”

Urmeaza serii nesfarsite (care au durat vreo 20 de minute) de ridicari si coborari graduale ale halterei, timp in care simteam ca o sa-mi pleseneasca una din venele de la tampla. Cel putin una.

“Cine o fi inventat exercitiile astea graduale? De ce ne-o fi placand noua oamenilor sa complicam lucrurile?” Sunt niste intrebari la care nici acum nu mi-am raspuns.

Vocea ne cere sa ne ridicam.

“Asta da provocare. Daca pana acum nu-mi simteam genunchii, acum nu-mi mai simt nici bratele. De fapt, simt ca incep usor-usor sa-mi parasesc corpul. Cred ca o sa incerc sa ma tin de dulapul asta din spate. E mai sigur asa.

Ce bine e sa faci miscare!!!”

Asa ca o intreb pe o prietena de-a mea de ce ii plac baietii rai. Nici n-apuc sa termin intrebarea si imi spune ca baietii rai sunt puternici, hotarati, au vocea groasa si barba nerasa de cateva zile si obtin ceea ce vor. Si nu joaca corect! “Interesant!”, imi zic.

Adevarul este ca atunci cand esti „a Regular Guy, not a Bad Guy” si iti place o tipa, se poate intampla sa ai trac, sa nu-ti gasesti cuvintele, sa devii complet neinteresat.

Stiti foarte bine replicile: „Si ce-ai mai facut azi?”, „Ce mai faci?”, „Vii des in locul acesta?” etc. Sau incearci sa aprobi orice remarca a tipei, oricat de nesemnificativa sau absurda ar fi: „Da, afara e o vreme foarte urata. Nu a mai fost asa urat afara de mult timp.”. Sau „Da, si eu sunt scarbit de industria porno. Trebuie sa fii bolnav sa te uiti la asa ceva!”.

Te simti tot timpul sub presiunea faptului ca iti place de ea si ea s-ar putea sa nu te placa. Fapt care te readuce in aceeasi stare emotionala pe care o aveai la scoala, cand iti placea de una din colegele dragute, cu bentita cu buburuze.

Femeile simt ca le placi. Asta e marea problema! Ele stiu, au capacitatea asta.

De aia barbatii nu ar trebui sa lase sa se vada nimic, nici cel mai mic indiciu.

Ar fi ca o intalnire intre Arnold Schwarzeneger si Sharon Stone. Oricat de atractiva ar fi ea, oricat de inteligenta ar fi conversatia, tu ai avea privirea aceea robotica, expresie aceea inflexibila, dura, de culturist focusat pe ridicarea greutatii. Ea ar spune la un momentdat ca tocmai vine dintr-o relatie in care s-a despartit de iubitul ei pentru ca o insela, iar tu nu ai avea nici o reactie, doar privirea aceea de robot din viitor. Parca ai fi facut din metal, cabluri si suruburi. Nu ar fi perfect?

Ganditi-va: zero consum mental, zero replici stupide, zero posibilitati de a-si da seama ce gandim si ce vrem.

In ziua urmatoarea, s-ar intalni cu una dintre prietenele ei si i-ar spune: „M-am vazut ieri cu un tip foarte interesant. E foarte sigur pe el, intotdeauna stapan pe situatie si cu o privire patrunzatoare, ca si cum s-ar gandi la ceva anume, ar avea un scop, ar duce o lupta. Nu am putut sa-mi dau seama daca ma place sau nu. E absolut fascinant!”

In schimb, daca si-a dat seama ca o placi, e foarte probabil sa ii spuna prietenei ei: „M-am vazut ieri cu un tip simpatic, dar prea de treaba. Stii, din ala care se poarta prea frumos. Ma place si ma gaseste foarte frumoasa si interesanta. Complet plictisitor!”

Gata! Suntem toti in masina, bucurosi ca ne-am miscat repede. Din cand in cand ne spunem unu altuia, asemenea bolnavilor cu febra mare care delireaza mereu aceeasi propozitie: „Mi-este o foame. De abia astept sa mananc ceva …”
Ajungem la celalalt hotel, unde ne intampina un domn in varsta, foarte amabil dar cam slab de minte si rapid in miscari ca un melc pensionat:
- Ce faceti, draga? Bine ati venit! Completati-mi si mie astea va rog … si ne ofera rand pe rand fisele de cazare. Asa-asa, dragilor … Scrie, draga …
Cum noi suntem la capatul puterilor, nu putem decat sa ne amuzam de lentoarea cu care domnul ne ofera fisele si cheile la camera.
Avem toti cheile, asa ca ne punem de acord ca in 10 minute sa fim innapoi jos pentru a merge sa mancam ceva in Piata Mare. Pornim cu valizele pe scari catre etajul unu al vilei, fiecare cautandu-si camera. Ma uit jos, catre receptie si vad ca domnul receptioner-melc imi tot arata ceva:
- Valiza, draga! Cineva si-a uitat valiza asta albastra! Sa vina sa si-o ia, dragule!
- O sa vorbesc cu colegele, spun eu. Si ma gandesc ca e valiza Danutei, una dintre colege.
Intru in camera, ma schimb de hainele de serviciu si plec impreuna cu colegii sa mancam.

08.00 AM
N-am apucat sa ne odihnim nici pe departe cat am vrea. Aparem, unul cate unul din camera de hotel asemenea zombiilor din Thriller-ul lui Michael Jackson. Ne ducem disciplinati catre recepetie sa predam cheile, pentru ca dupa-amiaza ne intoarcem la Bucuresti. Receptionerul ne primeste pe acelasi ton prietenos:
- Ce faceti, darga? V-ati trezit, draga? V-ati odihnit! Ati uitat aseara valiza asta aici!
Ne uitam unul la altul, nedumeriti, iar eu o intreb pe una dintre colege:
- Danuta, asta nu e valiza ta?
- Nu, imi raspunde ea rapid, asta e valiza mea! Si arata catre valiza neagra pe care o are langa ea.
- Pai si atunci a cui e valiza asta, intreaba Alexandra?
Andreea si Vlad dau din cap si zic:
- A mea nu este!
- Inseamna ca am luat valiza altcuiva de la hotel! Zic eu. I-am luat-o pur si simplu pentru ca era pusa langa ale noastre.
- Si daca o fi trebuit sa plece intre timp si a avut nevoie de ea? I-am furat bagajul omului zice Alexandra.
Izbucnim toti in ras si concluzionam:
- Trebuie s-o ducem la hotel sa i-o lasam. I-am luat-o, am dus-o la alt hotel peste noapte, e vremea sa i-o ducem innapoi!

08.15 AM
Suntem in masina. Ne bantuie un oarecare sentiment de vina.
- Probabil ca i-am luat-o cand m-am grabit sa va ajut cu bagajele, zic eu.
- Sa vezi ce scandal o sa ne faca omul. Daca n-a mai plecat din cauza bagajului? zice Alexandra. Eu nu merg la receptie cu bagajul. Raman in masina. Sa se duca baietii!
- Da, sa se duca baietii. Sigur! Zic eu. Daca tot au mers baietii de-a lungul istoriei sa descopere noi continente, sa lupte in cruciade, de ce nu ar merge tot ei sa duca bagajele furate la receptie?
- E vina aluia de la receptie! Zice Vlad. Trebuia sa vina sa ne dea el bagajele. El trebuie sa se asigure ca fiecare isi ia bagajul lui!
- Sigur, zic eu. Sa se asigure ca niste consultanti din Bucuresti, infometati si obositi nu fura bagaje dintr-un hotel doar pentru a le duce la un alt hotel si a le lasa acolo! Ar trebui sa fie un responsabil in fiecare hotel care sa gestioneze clientii care nu sunt capabili sa-si recunoasca propriile bagaje si le sutesc pe ale altora!
- Am sa merg eu la receptie, zice Alexandra!
- Ok. Voi veni cu tine, spun eu. Oricum, am impresia ca eu am subtilizat bagajul. Vroiam doar s-o ajut pe Danuta.

08.35 AM
Descarc bagajul din masina si ma indrept cu Alexandra spre receptie. Ezitam amandoi.
Ca un adevarat gentleman o lasa pa ea prima.
- Buna ziua spune timid Alexandra.
- Buna dimneata, raspunde forte amabil receptionera.
- Stiti, continua Alexandra, noi am luat aseara bagajul acesta si …
- Da, si e ceva in neregula cu bagajul? Va lipseste ceva? spune cu ingrijorare simpatica receptionera.
- Problema e ca eram foarte grabiti, ma introduc eu. Si, … de fapt, problema e ca … nu e bagajul nostru … Dar ne pare rau …
Ma uit catre receptionera, cautand sa vad cat de puternica e reactia ei la uzul celor spuse. Imi imaginez ca va apasa ca in filme butonul rosu de alarma de sub tejghea si in 10 secunde vor aparea trupele speciale urland: „Indepartati-va usor de bagaj! Mainile la ceafa!
In acest timp Alexandra recita:
- Da. Ne pare foarte rau. A fost o greseala. Doar ca eram foarte grabiti si obositi. Nu am vrut sa creem probleme nimanui … Si acum suntem grabiti …
Receptionera se uita cu atentie la bagaj si contrar asteptarilor noastre, spune platonic:
- Bagajul acesta este de 3 luni lasat la noi. E un domn din Germania care vine periodic si il lasa la receptie!

Am plecat de la film cu convingerea ca Sergiu Nicolaescu are un fiu care a regizat acest film si care probabil i-a scris si scenariul.

Filmul se deschide cu internarea unei frumoase tinere paciente, Sabina Spielrein (Keira Knightley) in clinica in care profesa Jung (Michael Fassbender).

Personajul lui Jung este aplatizat afectiv, avand expresivitatea lui Droopy, astfel ca singurul moment in care se comporta uman in cele 99 de minute nesfarsite ale filmului este o scena in care zambeste vreme de 2 secunde. Atat!

Ca spectator, astepti sa vezi metoda periculoasa la lucru, orice ar insemna asta!

Doar ca tot ce urmeaza sunt niste discutii sforaitoare si cliseistice intre Jung si pacienta sa, construite foarte explicit si chinuit astfel incat sa se inteleaga cat mai usor ca pacienta fusese traumatizata de relatia cu tatal sau.

Pana la urma, pe fondul unei sotii plictisitoare si lovit teribil de de transfer si contratransfer, Jung se combina cu Sabina. De aici incepe sentimentul ca te uiti la una din parodiile lui Mel Brooks.

Exemplul 1: Jung si Sabina aflati in dormitorul acesteia. Sabina ii cere lui Jung sa fie un amant feroce, sa fie dur cu ea … El, intrat din nou in rolul lui Droopy, sta nemiscat, cu o figura complet nevinovata si aproape absenta, completata de o pereche de ochelari rotunzi si un guleras de camasa scrobita. Mega-Feroce! Astea da asteptari absurde!!!

Exemplu 2 : Jung si Freud (Viggo Mortensen) intr-o discutie in care chipurile isi tot interpreteaza vise unul altuia. Dupa ce Freud ii explica lui Jung ca trasura pusa in fata calului (din unul din visele acestuia din urma) reprezinta perceptia familiei ca o piedica in calea unei aventuri, se intoarce catre Jung extrem de serios si psihanalitic si il intreba: “Butucul  din drum, iti dai seama ca este de fapt penisul?” Scena se incheie. Umor involuntar 100%.

Deja tu ca spectator incepi sa te intrebi cand naiba va incepe metoda asta sa fie periculoasa. Ce se va intampla periculos? Exista si varianta in care deja te-a cam luat cu somn.

Exemplul 3: Jung si Sabina in dormitor. Jung ii aplica o sedinta de spanking Sabinei, care este legata de pat. Ar parea ca metoda incepe sa fie ceva mai periculoasa. Gresit!!! Droopy se intoarce! Fassbender, cu ochelarii sai de pension, o loveste cu cureaua pe Keira Knightley lipsit fiind de orice expresivitate faciala. Aceeasi implicare emotionala o are cineva daca stampileaza plicuri sau trage linii drepte pe o foaie.

Exemplul 4: Aceasta scena m-a convins ca avem de-a face cu un continuator al lui Sergiu Nicolaescu. E vorba de calitatea inegalabila a dialogului!

Jung si Sabina se reintalnesc dupa cativa ani. Ea s-a casatorit. Stau pe marginea unui iaz si se uita in zare.

Ea: Am auzit ca ai o noua amanta?

El: Da.

Ea: Iti aminteste de mine?

El: Nu.

Ea: E evreica?

El: Da.

Ea: E foarte independenta?

El: Da:

Ea: Deci iti aminteste de mine?

El: Hmmm. Si se uita ca un Droopy contemplativ in zare.

FINAL (Chiar asa se incheie filmul!!!)

Desi afara era inca frig, vremea era insorita, asa ca eu si prietenii mei ne-am hotarat sa facem un tur al litoralului bulgar: Varna – Burgas – Nessebar – Sozopol.

Dupa ore de mers cu masina impreuna cu Andreea, Catalina si Ionut, am ajuns la Varna, unde am decis sa stam peste noapte pentru a relua drumul catre Nessebar si Sozopol in ziua urmatoare.

Catalina a oprit masina intr-o parcare de langa un hotel care arata primitor iar eu cu Ionut am luat-o inainte sa discutam cu cei de la receptie.

Ne-a intampinat un tanar rotofei si indesat. Faptul ca era ras in cap si avea o fata perfect rotunda il facea sa arate asemenea unui pepene verde uman.

Bulgarul era in schimb foarte amabil si zambitor iar cand Ionut l-a intrebat daca sunt camere disponibile a raspuns cu rapiditate:

- Iesss! si a dat din cap cu putere asemenea unui soldat care tocmai a primit un ordin.

Vi hev fri rum. Iesss! 

Deoadata apare un domn mai in varsta care ii vorbeste pe un ton alarmat tanarului iar acesta ne spune cu ingrijorare:

- Iu parcd on big bosi’z pleis. Pliz muv dă car!

Eu ma intorc foarte amuzat catre Ionut si ii spun: „Big boss, local mafia” si zambim amandoi.

Catalina s-a intors sa mute masina iar Andreea a cerut sa mergem sa vedem o camera.

Bulgarul a confirmat din nou cu o puternica miscare de cap:

- Iesss! Vi go tu si rum! Oan momănt!

Tanarul a luat cheia iar noi ne-am aliniat in spatele lui si am urcat ordonat in lift.

Ajungem la etajul doi si usa camerei se deschide in fata noastra:

- Pliz, entăr, spune foarte amabil bulgarul. I şou iu rum!

Avand in vedere ca era o camera foarte draguta, Andreea il intreaba ceea ce ne interesa cel mai mult pe toti:

- Does the heating system work?

Bulgarul este foarte atent la ea si raspunde cu aceeasi promptitudine aratata si mai devreme:

- Iesss si scutura din cap. Ventileităr vorks! Hit vorks! Si ne arata aerul conditionat de pe perete.

Toata lumea bucuroasa.

Ionut ia telecomanda de la aparatul de aer conditionat si apasa in repetate randuri butonul de pornire fara succes, dupa care spune:

- The air conditioning doesn’t work! Please check.

Bulgarul ia telecomanda si butoneaza de mama focului, dar fara rezultat, dupa care ne spune:

- Dazîn’t vork. Problem vit bateriz. I vill bring niu bateriz.

Intre timp, Andreea verifica baia iar intrebarea fireasca apare:

- Does the heating for the bathroom work?

Bulgarul era 100 la 100 concentrat la intrebarile Andreei, asa ca a confirmat aproape instantaneu, scuturand anormal de tare din cap

- Iesss. Vi hev hit for beth-rum. Let mi cec.

(Intre noi fie vorba, toti ne miram cum de nu i se face rau sa tot dea asa de tare din cap sau cum de nu i se desprinde capul de pe umeri).

Tanarul a inceput sa deschida cu rapiditate usile dulapurilor care se aflau in preajma chiuvetei si a aragazului de la bucatarie, parand sa nu aiba nici cea mai mica idee unde e instalat presupusul dispozitiv de incalzire.

Catalina, dornica sa ajute a deschis una din usitele de deasupra chiuvetei doar ca imediat ce usa s-a aflat la 90 grade, a cazut zgomotos in chiuveta. Catalina s-a ferit, iar noi am sarit toti sa prindem usa si s-o punem la loc.

Vizibil jenat de incident, bulgarul i-a spus Catalinei:

- Sorri, Vi jast opend dă hotel. It uaz clozd ol dă iăr.

Noi radeam toti cu pofta, incepand sa ne dam seama ca am nimerit in Camera Groazei.

Tanarul s-a intins sa deschida ultima usa ramasa neverifica, o usa de marimea uneia de sifonier. In momentul deschiderii usii acesta a exclamat:

- Uaaa … BOILER!!! Si avea de ce sa se mire, in fata lui se afla un boiler imens de 1 metru inaltime.

Noi ne prapadeam de ras, vazand uluirea sincera a omului, o uimire nevinovata, pe care ar fi avut-o probabil si Columb la momentul descoperirii Ameriicii daca cineva i-ar fi spus ca a gresita adresa. Ne era clar ca tanarul afla de abia acum ca baile hotelului sunt incalzite cu boilere.

Bulgarul a inceput sa se agite, invartind fara rezultat butoanele giganticului boiler. Descumpanit si cu zambetul sagalnic al unui copil care a facut o prostie, imi spune:

- BOILER don’t verk.

Eu ii zic, abtinandu-ma cu greu sa nu ma prapadesc de ras:

- But we want our appliances to work. BOILER must work.

Nici nu inchei propozitia si bulgarul zguduie capul sau mare, ras si rotund, cu aceeasi miscare violenta sus-jos, specifica subofiterilor si-mi spune:

- Iesss! I şou iu adăr rum … si zambeste cu veselia unui tehnician care a gasit solutia pentru repararea unui utilaj stricat.

Plecam din camera, repetand in soapata in spatele lui: Uaaa! BOILER! dupa care ne hlizim cu pofta.

In camera cealalata totul functiona asa ca nu am mai stat pe ganduri si am luat camera.

Dupa vreo 2 ore de somn, eu si Ionut am iesit din camera, lasandu-le pe fete sa doarma in continuare. Ajungem la lift si il vedem in partea opusa a holului pe bulgar conducand cu amabilitate un cuplu catre camera pe care ne-o prezentase cu cateva ore in urma:

- Pliz, entăr. I şou iu rum!

Am intrat amandoi in lift razand cu spasme.

- Iti dai seama, Cezar. Bietii oameni. Vor dormi in Camera Groazei!