DE CE PLEACA ROMANII DIN TARA, CATE 9 IN FIECARE ORA

mai 14, 2018

La coada la Taxe si Impozite, undeva in Bucuresti …

Eterna doamna de la ghiseu, coafata in stilul Premierei 2020 si imperturbabila, ii spune domnului din fata mea:

„Deci, v-am spus, n-am ce sa va fac, compania pentru care lucrati trebuie sa va dea o adeverinta cu o negatie ca nu beneficiati de ajutoare sociale! N-am ce face! ”

Domnul temporar revenit de la Londra, adus la marginea rabadarii, raspunde exasperat:

„Doamna, compania pentru care lucrez mi-a dat adeverinta de venit pe care v-am aratat-o! Nu are cum sa-mi dea o firma adeverinta ca nu beneficiez de ajutor social!

Firma mi-a dat adeverinta ca lucrez la ei si castig banii astia! Nu e logic? daca lucrez si am un venit, nu beneficiez de ajutor social! Ce nu intelegeti? Eu ce sa fac acum, ma intorc la Londra si le zic ca-n Romania mi se cere o alta adeverinta, cum e posibil asa ceva? ”

„Domnule, imi pare rau ca trebuie sa va intoarceti la Londra, dar n-am ce sa fac! Asa e procedura, trebuie sa demonstrati ca nu beneficiati de ajutoare sociale! Sa va dea o negatie, explicati-le, sa spuna: Da, domne, cutare realizeaza venit si nu beneficiaza de ajutor social! ”

„Pai, doamna nu v-am adus adeverinta ca am un venit! De unde Doamne-iarta-ma ati scos-o si p-asta cu negatia! E incredibil!”

Doamna de langa intervine autoritar si repeta de cateva ori:

„E gresita declaratia Paris!!! … E gresita declaratia Paris!!! ”

Domnul exasperat se uita catre cele doua si e gata sa-si piarda cumpatul si sa sara peste biroul cucoanelor:

„Da, ce legatura are doamna declaratia din Paris cu mine? Eu muncesc la Londra, in Anglia!!! Ce mama-naibii sa caut eu la Paris!!! ”

Cea de-a doua doamna revine complet neimpresionata:

„Da, calmati-va stimate domn, eu vorbeam cu colega mea, asa o cheama, PARIS.

Stiu si eu ca Londra e in Anglia … Daca ma lasati, ii explicam ca e gresit formularul de declaratie si ca trebuie sa va dea un alt formular in care sa declarati pe propria raspundere ca nu beneficiati de ajutoare sociale …

Dar, ce sa fac, daca n-aveti rabdare si plecati din tara! ”

 

Reclame

EU NU AM CUNOSCUT VREODATA O FEMEIE CARE SA VREA SA FIE MOTOSTIVUITOR!

februarie 17, 2018

Voi ati auzit vreodata o fetita de 6-7 ani care sa spuna ca vrea sa fie Motostivuitor atunci cand  o sa se faca mare?

In orice caz, e putin probabil!

De aceea, gasesc ca este de-a dreptul dubios ca o presedinta de autoritate care ar trebui sa coordoneze politici sociale complexe crede ca egalitatea de sanse a femeii inseamna ca Ea sa poata fi Motostivuitor.

O femeie NU „poate fi motostivuitor” pentru ca acesta e un utilaj! Un utilaj de ridicat marfa!

La fel cum nu poate fi macara, robot industrial de sudura sau masina cu comanda numerica!

Totusi Presedinta de autoritate revine in forta pe Facebook si precizeaza ca a vrut de fapt sa spuna ca „o femeie poate fi PE motostivuitor”?!? Ce ar mai trebuie sa insemne si asta?

Ca o femeie beneficiaza de egalitate de sanse in Romania daca se urca „PE motostivuitor” si, odata ajunsa la o intaltime de circa 1 metru de la sol, gata, se afla in deplina egalitate cu barbatul?

Pe langa asta, de ce ai folosi aceasta modalitate precara gramatical de a numi operarea unui motostivutor?

„Esti PE motostivuitor … ”

(In interviu mai zice dumneaei „vedeti PE televizor”, deci e posibil sa aiba o defectiune la utilizarea prepozitiei PE).

Cei implicati sau pasionati de domeniul acesta al ridicarii sau coborarii de marfa stiu ca angajatul care foloseste un astfel de utilijaj, indiferent de sex, se numeste operator motostivuitor sau, cel mult stivuitorist …

Cum ramane totusi cu celelalte probleme cu care femeile se confrunta in Romania, in afara frustrarii ireparabaile de a nu putea fi vreodata Motostivuitor?

Egalitatea de sanse nu inseamna in primul rand ca o femeie sa se afle in siguranta si sa fie protejata de autoritati in situatii de abuz, mai ales fizic?

Adica, daca suna la Politie sau depune o plangere sa fie protejata de un partener abuziv, in loc sa fie sfatuita sa se impace cu agresorul sau, mai rau, ignorata si lasata la mila acestuia?

Egalitatea de sanse nu inseamna sa ai sansa de a invata si a continua studiile in Romania, indiferent de mediul in care te-ai nascut? Sau inseamna sa te casatoresti la 11-12 ani la decizia parintilor?

Ce face statul in acest sens? (Intrebare retorica)

Egalitatea de sanse nu insemna ca o femeie din sistemul public care ocupa aceeasi functie si are o experienta similara cu alti colegi barbati, sa fie platita la fel, indiferente in ce autoritate, minister sau regie lucreaza?

Care e procentul femeilor care ocupa functii de conducere in sistemul public? Cum stimuleaza statul concret cresterea acestui procent?

Am inteles, or fi existand probabil cateva care tin neaparat sa poata fi PE motostivuitor, dar sunt convins ca sunt foarte multe femei care isi doresc mai degraba sa conduca un departament sau o sectie de spital, mai ales ca multe dintre ele au experienta si abilitatile!

Si, in final, doamna presedinte da lovitura de gratie si ne anunta ca Egalitatea de sanse insemna ca „un barbat sa fie Om de Serviciu”?!?

V-ati prins? Dumneaei a sesizat ca Barbatul nu poate fi Femeie de Serviciu si atunci l-a numit OM!

De-a dreptul demiurgica, cucoana!

NIMIC NU SE COMPARA CU BUCURIA DE A FOLOSI TRANSPORTUL IN COMUN IN BUCURESTI, CAPITALA EUROPEANA DIN SECOLUL 21 (e.n.)

octombrie 17, 2016

Fenomenul central al civilizatiei bucurestene, care ar trebui sa fie analizat si dezbatut de sociologi si psihologi se intampla la metrou sau autobuz si consta in numerosii cetateni si cetatene care, odata ce se deschide usa, se plaseaza initial inert in fata celor care coboara, dupa care dau navala intr-o ultima incercare de a se salva de pe trotuar si a asedia autobuzul.

Din perspectiva celui care coboara, te vezi fata in fata cu un grup compact care, dotat cu sacose, carucioare, bidoane, tevi de pexal, uneori sacose de rafie bine incarcate, incearca in maniera aparatorilor de la fotbal american sa-ti inchida ungiurile de oportunitate.

In acelasi timp, te gasesti parte a unui suvoi uman, manat de dorinta finala de a parasi vehiculul, grup care traieste angoasa ca nu va putea cobori la statia dorita (enumar aici pt exemplificare: Tineretului, Sfantu Gheorghe, Crangasi) si care iti transmite un mesaj clar:

Ori esti (cobori cu noi), ori esti impotriva noastra!

Aici apare al doilea fenomen sociologic bucurestean: angoasa (existentiala) de a nu putea cobori la destinatia dorita, probabil traita cu aceeasi intensitate cu care Magellan si Columb se temeau sa nu-si rateze teritoriile zarite de pe catarg din cauza furtunilor oceanice.

Astfel, teama de moarte si cea de a vorbi in public, atat de generalizate la nivel planetar, ocupa locuri secundare in Bucuresti in topul temerilor si angoaselor, primul loc ocupandu-l aceasta fobie specifica de a ramane in mijlocul de transport pentru restul zilei (zilelor) si de a nu mai ajunge vreodata la destinatie, de a rata intalnirea cu destinul, si a nu mai ajunge la piata, la posta sau la mult iubitul serviciu.

Manifestarea esentiala consta in faptul ca cineva sau mai multi vin si te inghesuie corporal sau cu caruciorul, umbrela si sacosa, dupa care te intreaba aparent politicos si repetitiv cu

2-3 statii inainte: Coborati la urmatoarea? O sa coborati la urmatoarea?

Raspunsul e relativ irelevant, pentru ca, si in cazul in care cobori, respectivul/respectivii vin si te inghesuie mai abitir, ca si cum te faci vinovat ca le-ai redus din sansele de a fi imediat langa usa. Inevitabil, cand se deschide usa, pe langa ca te simti pipait si impins, mai iei si o usa peste nas.

Bun, ai coborat. Simti aerul curat de esapament cum iti reimprospateaza plamanii.

Macar nu mai e atat de cald ca in autobuz.

Trebuie sa cobori la metrou. Te grabesti? Ai gresit orasul in care te-ai decis sa te grabesti!

Pe scara de la metrou, cetatenii si cetatenele ocupa atat partea din dreapta cat si cea din stanga. Bineinteles, e o buna ocazie, sa lase la pamant si o sacosa doldora de vinete sau gogosari, un rucsac, o umbrela, sa sprijine niste tevi, etc.

Daca in alte capitale, una dintre parti e pentru cei care nu se grabesc, iar pe cealalta se pot misca repede cei care trebuie sa ajunga numaidecat undeva, in Bucuresti, folosim metoda Pe a aici nu se trece!

Ce crezi? Ca noi nu ne grabim? Stai cu noi aici frumos … Hopa! Iti mai stranuta cineva in fata pe scara rulanta si nu te poti apara cu mainile …

Sanatate! Ii ureaza altcineva, doar suntem oameni ospitalieri.

 

Vrei sa urci in metrou. Cred ca n-a visat in viata lui Axel Rose ce inseamna sa te poarte pe brate un grup atat de compact cum e cel din metrou.

Cum procedezi?

Incerci sa intri in vagon. Nu poti!

Ridici bratele, te lasi putin pe spate, si multimea te va purta catre unul din punctele in care poate sa-ti asimileze greutatea spatiului dezlocuit.

Esti corpolent? Ai castigat! Tu iti definesti spatiul si multimea se reconfigureaza in jurul tau. Intre timp, cei mai firavi plutesc prin vagon, fiind alocati marelui vartej.

Vrei sa te tii de ceva? Cum? N-ai de ce sa te tii?

Ingesuiala e atat de mare ca nu ai nicio bara pe care sa poti sa o apuci. Nu-i nimic! Te sustii corporal de corpurile celorlati, devii din inghesuit, inghesuitor.

Daca vagonul ia vreo curba, incepi sa ai niste miscari lascive de bazin catre cetateanul sau cetateana din fata ta. Nu-i nimic! nimeni nu se va supara, inghesuiala si miscarile din bazin la metrou sunt acceptate social in Bucuresti.

Doar sa nu fii barbat si sa nimerseti langa barbatul corpolent de care vorbeam mai devreme! Poate deveni problematic, doar esti langa masculul Alfa al inghesuielii. Ai grija la miscari!

 

Gata! Cobori la Victoriei!

Urci zombificat cu grupul de cetateni catre lumina.

Seamana cu scena din Metropolis in care muncitorii din subsolurile pamantului sunt adusi la suprafata sa intre in schimb. Oriunde te uiti, numai fete vesele si buna-dispozitie!

Gata, innapoi la lumina. Inca o portie de esapament la toata lumea! Sa traiasca! Pentru o viata sanatoasa, faceti cel putin …

Sunt acele 5 minute fericite cand mergi, nu stai.

Nu-i nimic ca a inceput sa ploua, te bucuri de aerul de suprafata, care iti aminteste de mirosul de benzina din Daciile 1310 ale parintilor.

Cu toate astea mergi bucuros, pasesti increzator.

 

Dar o alta problema, un obicei local, iti face dificila deplasarea.

Ati observat ca sunt foarte numerosi la noi in Bucuresti oamenii care merg pe centrul trotuarului, ca si cum ar calcula mijlocul exact al acestuia? Sunt oameni ai Caii de Mijloc la propriu. Ei/ele nu au stanga sau dreapta, ei identifica mijlocul si il pastreaza numai pentru ei.

Doar in momentul in care vrei sa-i depasesti prin stanga sau dreapta, dumnealor par sa descopere ca trotuarul are laterale si devin brusc interesati de partea de unde simt miscare.

Da, domne, si simt miscarea perfect!

Iti ies in fata, in unele situatii chiar se si opresc brusc sa constientizeze pentru un moment partea dreapta sau partea stanga, asa cum un sportiv ridica gantera intai cu o mana, apoi cu cealalta …

Bun, reusesti sa te strecori prin stanga, esti in plina depasire.

Dar ai facut o greseala pe care o sa o regreti! Ti-a scapat ceva. Vezi, asta-i cusurul tau! Esti prea visator!

Auzi un zgomot de masina, care accelereaza ca si cum a prins un culoar pe Autobahn intr-un land din Germania. Dintr-o data un val de apa dintr-o balta se indreapta spre tine …

Il vezi, il vezi apropiindu-se, il simti patrunzand prin pantaloni si realizand contactul cu pielea.

Masina a trecut de mult, ramai cu privirea in balta namoloasa pe care Primaria Capitalei, ti-o asigura din banii tai, tie cetateanul cotribuabil, care esti (care este in S5) un nerecunoscator!

 

PS: Am uitat sa scriu de serviciile de tip On Board (inventie romaneasca si echivalent indiscutabil al celor de pe liniile aeriene) oferite de unii cetateni voiajori:

Servetele umede, plasturi, coperti de buletin aveeeeem. 2 la 10 lei!